Edulier-Pentru Teene(ri), un nou proiect sprijinit de Telekom-Te Implici

Un număr de 37 de proiecte au fost înscrise la cea de-a patra ediție a concursului de proiecte Teimplici.ro desfășurat de Telekom Romania. Pentru ediția 2018, organizată sub umbrela „Educație pentru o nouă generație”, Telekom și-a propus să identifice și să finanțeze inițiative ale organizațiilor non-guvernamentale care au ca scop reducerea abandonului școlar în mediul urban, în rândul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 12 și 20 de ani. ONG-urile interesate au putut înscrie maximum două proiecte fiecare pe platforma Teimplici.ro, în perioada 29 octombrie 2018 – 18 ianuarie 2019.

În urma evaluării intermediare, un număr de 7 proiecte au intrat în etapa finală, constând în prezentarea proiectelor în fața juriului. În urma interviului cu juriul desemnat şi în conformitate cu Regulamentul concursului, au fost selectate 3 proiecte care vor beneficia de fonduri totale în valoare de 60.000 de euro din partea Telekom, în cursul anului 2019.

„La cea de-a patra ediție a concursului de proiecte Teimplici.ro am dorit să abordăm una dintre problemele majore cu care ce confruntă învățământul românesc, abandonul școlar. Un criteriu important în selecția proiectelor a fost reprezentat de utilizarea soluțiilor tehnologice sau introducerea de noi tehnologii în procesul educațional, pentru a aduce un element de atractivitate în activitățile didactice, dar și pentru a-i familiariza pe elevi cu tehnologia. Această abordare este în linie și cu strategia companiei, de a susține transformarea digitală prin facilitarea accesului la tehnologie pentru întreaga societate românească”, a declarat Florina Șerban, Expert Responsabilitate Corporativă, Telekom Romania.

Proiectele câștigătoare sunt:

  1. „EDULIER – PENTRU TEENE(RI)”, inițiat de Asociația Edulier, care are ca obiectiv sprijinirea elevilor din orașul Buftea, județul Ilfov, prin crearea unei rețele de resurse de mentorat și platforme online care să conducă la reducerea ratei de absenteism/abandon școlar.
  2. „DĂM UN BYTE DE AJUTOR!”, inițiat de Asociația Ateliere fără Frontiere, care urmărește reducerea abandonului școlar în rândul elevilor din orașele județului Hunedoara prin oferirea accesului la resurse online, la platforme de învățare, la cercuri de programare și robotică din cadrul școlilor care vor fi dotate cu calculatoare.
  3. „ȘCOALA ȘI VIITORUL MEU”, inițiat de Junior Achievement România, care are ca scop prevenirea abandonului școlar și reducerea absenteismului în școli gimnaziale din localități urbane mici din județele Bacău, Bihor, Botoșani, Dâmbovița, Dolj, Galați, Iași, Ilfov, Neamț, Olt, Prahova și Suceava, precum și creșterea performanțelor școlare ale elevilor prin dezvoltarea competențelor esențiale pentru o viitoare meserie sau profesie.

Juriul TeImplici.ro, ediția 2018, a fost format din: Cristina Bazavan – Blogger, jurnalist Europa FM, Radio 21, Alina Liciu – Fondator și managing Partner The Azores Sustainability & CSR Services, Simona Iftimescu – Expert Educațional, Cadru didactic asociat al Facultății de Psihologie și Științele Educației, Ciprian Fartușnic – Cercetător Științific principal la Institutul de Științe ale Educației și Florina Șerban – Expert Responsabilitate Corporativă, Telekom Romania.

De la lansarea din 2014 și până în prezent, 33 proiecte au primit finanțare din partea Telekom prin concursul de proiecte Teimplici.ro, valoarea fondurilor oferite pentru implementarea acestora fiind de aproximativ 250.000 de euro.

De Paște, Mega Image a făcut mulți copii din Centrul de zi Agigea tare fericiți

Paștele din acest an a fost unul dintre cele mai fericite pentru copiii din Centrul de zi Agigea. Ei și familiile lor au primit un real ajutor din partea angajaților Mega Image, care au strâns în timp record alimente și produse de curățenie.

Mulțumim din suflet echipei Mega Image pentru gestul extraordinar, Urgent Cargus și  Emacris Trans pentru efortul livrării în Sâmbăta Mare. Sunteți extraodinari și copiii din Agigea vă mulțumesc!

 

Changing Minds, Edulier, Fundația pentru SMURD

Dacă îți plac poveștile cu final fericit, stai pe lângă noi și  o dată pe lună vei primi vești frumoase!

De aproape 8 ani lucrez cu multe organizații geniale care reușesc imposibilul și ne îmbunătățesc tuturor viața.

Acest jurnal a venit ca un răspuns natural la cum ar trebui să susținem comunitatea sau cauza de care suntem apropiați.

Dacă alegi să te implici în oricare dintre cauzele de mai jos, cu orice, sau vrei să știi mai multe detalii, nu ezita să mă contactezi.

Să începem în ordine alfabetică ?

Changing Minds Today – curs de gândire flexibilă

Un curs genial, pentru copiii din clasele 4-8. Îi ajută să își dezvolte numeroase abilități atât de necesare la școală, cât și în viața socială. Echipa organizației deja a implementat cu succes proiectul pilot și au nevoie de ajutorul celor care investesc in educație pentru a ține acest curs pentru 100 de copii și cadre didactice ale școlii Ferdinand din București. Mai multe detalii despre proiect aici: http://www.slideshare.net/AncaDimulescu/changing-mind-today și aici: http://changingminds.ro/


Edulier – primul centru pentru copii cu dificultăți de învățare din România

Scopul Centrului Edulier este să-i ajute pe copiii cu dificultăți de învățare – scris, citit, calculat, memorat – să își atingă potențialul în educație, prin oferirea accesului la evaluare de specialitate, învățare personalizată și servicii de suport.Au lansat acest video să ne spună că peste 1000 de copii au nevoie de ei :

Mai multe detalii despre ei: https://edulier.ro/ .


Fundația pentru SMURD – 20.000 de oameni instruiți în situații de urgență

Fundația pentru SMURD a reușit cu ajutorul echipelor de medici instructori și voluntari să instruiască peste 10.000 de oameni în toată țara, anul trecut. Anul acesta, planul lor este să dubleze numărul prin înființarea mai multor centre mobile de instruire a populației din zonele vulnerabile și a personalului medical.  Mai multe detalii despre proiect aici: http://fundatiapentrusmurd.ro/2017-centre-mobile-de-instruire-populatiei-din-zonele-vulnerabile-si-personalului/#more-5539  și aici: http://fundatiapentrusmurd.ro/centrul-mobil-de-instruire-smurd/.


În altă ordine de idei! Pe 18 aprilie încep atelierul de branding pentru antreprenori sau  directori de ONG la început de drum. Acest atelier este menit vă ajute să comunicați și să vindeți mai bine. Mai multe detalii aici: http://www.fundatiacaleavictoriei.ro/2017/atelier-de-branding-identitatea-afacerii-tale/ .

Toate cele minunate,

Anca Dimulescu
Marketing&Fundraising Consultant Cultopedia
anca.dimulescu@cultopedia.com
Show Buttons
Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Linkedin
Hide Buttons